Ușor

 Noi te priveam, te-am înconjurat de parcă erai chiar ploaia . Te-am înconjurat și te-am întrebat de unde vii și pentru cine vii. Ai spus că nu mai vezi capuri pe care te-ai întinde și nu mai vezi suflete ce te strigă . Ai spus toate astea de parcă le-ai scuipat, atât de suparată/supărat încât noi am crezut că vorbești chiar tu . Am crezut că asta e și tu nu vei reveni la vechile tradiții, după care așa mai mor oameni. Dar tu ai venit, dar ai venit sub altă formă. În zăpadă și în vânt . Și ești deja prea rece . Și ești deja prea dureroasă și ești deja așa cum nimeni nu te știe . Te-aș întreba de tine, de rece și de foc, dar asta ar suna aiurea și de unde să știu dacă îmi răspunzi sau scuipi tăcere? Ăh.

Și oare de ce tot eu pot să delirez de una singură când este atâta lume care poate ar vrea să mă asculte, sau tu tot crezi că nimeni n-are nevoie de mine și nimeni nici măcar nu ar irosi o scurtă privire pentru mine ? Uitasem că tu ești cea mai negativistă creatură pe care o știu, multe am uitat. Am uitat cum ziceai că nimic nu merge, că totul e în pământ sau rahat de ani buuuuni și eu mă uitam la mine și ziceam că nuuuu. lool. nuu Și azi  simt că tu adevăr spuneai, adevăr adevăr, adevar de la a vărui. Să văruim momente frumoase pentru ca să le putem reface în ceva mai frumos pentru că nimeni nu recunoaște că uneori frumos e doar frumos și nu e loc pentru altfel , să văruim capete pentru că noi vrem să vedem cât de bună este apa. Să facem lucruri albe. Pentru că în alb e bine, în alb e nimeni și în alb nici măcar tu nu ești. Și cât de bine e când tu lipsești și nu te mai găsești. Totuși am scris undeva, pe un perete un copac. Am scris un copac. Dacă-mi găsești copacul să-mi spui că ai găsit copacul.Să-mi spui de copac pentru că uneori schimbările sunt neînsuflețite și se trec repede. Se trec atât de ușor. Mult prea ușor.

Ori eu am probleme, ori ceilalți le au. Sau noi toți le avem pentru că eu una, nu le am.

Hublou

Anunțuri
Ușor

Când nu și când da

Când nu mai mergem dar ne târâm printre copaci și ardem foi scrise despre schimbări, atunci lumea s-a schimbat. Când nu mai merge focul și schimbarea s-a epuizat . Ea încă mai este. Așa o adresare pentru oamenii care se transformă în schimbări: rog să nu mai schimbați alți oameni. Nu schimba oamenii pentru că nu mai am după ce visa și după ce mă ascunde când latră cineva din mine tot la mine.  Rog să mi se întoarcă sub aceeași formă lumea în care m-am instalat perfect.

Când da și când să nu.

Când să da e atunci când mori de fericire, dar tot exiști ca să mai trăiești în fericire. Să da atunci când să nu suna prea aiurea și să da atunci când nimeni nu-ți zice să da. Să nu vezi atunci când să nu e atât de evident. Să toate astea pentru că da sună atât de bine și atât de okay. Când toate altele-s prea nu okay. Nu-i evident oare?

Când vioara strigă și pianul  râde luna tot sus stă și draperiile tot ard în sunete pe care îți e milă să le recunoști drept ale tale. Uite așa stă treaba, refuzând voci și ignorând sunete. Dada. Am mai scris despre sunete ignorate și astăzi, exact ca și data trecută nu am înțeles cine mă știe . Hm

hublou

Când nu și când da